In aprilie 2008, Ed Stafford pornea in aventura vietii sale, la capatul careia urma sa devina primul om care a parcurs pe jos intreaga lungime a Amazonului. Dupa aproape doi ani si jumatate, strabatuse de la un capat la celalalt intregul continent sud-american, ajungand la gurile imensului fluviu. Pericolele l-au intampinat la fiecare pas - aligatori, jaguari, vipere sau tipari electrici, dar si complicatii provocate de rani si de furtunile tropicale -, astfel ca incercarea l-a supus pe Ed unor eforturi fizice si mentale de neimaginat. A fost avertizat in repetate randuri de localnici ca va muri, a fost urmarit de bastinasi inarmati cu macete si retinut sub acuzatia de crima. 860 de zile pe Amazon este jurnalul unei expeditii in premiera mondiala, de-a lungul celui mai mare fluviu si prin habitatul cu cea mai mare biodiversitate de pe pamant. Documentarul expeditiei, Walking the Amazon, a fost difuzat de Channel 5.
În aprilie 2008, Ed Stafford pornea în aventura vie¿ii sale, la capatul careia urma sa devina primul om care a parcurs pe jos întreaga lungime a Amazonului. Dupa aproape doi ani ¿i jumatate, strabatuse de la un capat la celalalt întregul continent sud-american, ajungând la gurile imensului fluviu. Pericolele l-au întâmpinat la fiecare pas - aligatori, jaguari, vipere sau ¿ipari electrici, dar ¿i complicäii provocate de rani ¿i de furtunile tropicale -, astfel ca încercarea l-a supus pe Ed unor eforturi fizice ¿i mentale de neimaginat. A fost avertizat în repetate rânduri de localnici ca va muri, a fost urmarit de bätinäi înarmäi cu macete ¿i re¿inut sub acuzäia de crima. 860 de zile pe Amazon este jurnalul unei expedi¿ii în premiera mondiala, de-a lungul celui mai mare fluviu ¿i prin habitatul cu cea mai mare biodiversitate de pe pamânt. Documentarul expedi¿iei, Walking the Amazon, a fost difuzat de Channel 5.